Soţia călătorului în timp este o poveste atipică de dragoste dintre un bibliotecar (Henry), ce suferă de o afecţiune genetică care-l face să călătorească în timp, şi soţia lui (Clare), nevoită să se obişnuiască cu plecările bruşte şi absenţele îndelungate. Henry nu poate controla momentul plecărilor lui şi nici nu are cum să ştie când se va întoarce; pentru a-şi păstra calmul, aleargă.

Când călătoreşte, Henry nu poate lua nimic cu el. Astfel, se trezeşte gol şi înfometat şi este nevoit să înveţe diverse şiretlicuri pentru a face rost de îmbrăcăminte şi hrană. Toate aceste trucuri le învaţă de la sinele lui mai vârstnic. Clare este o artistă catolică ce-l cunoaşte pe Henry practic dintotdeauna, deşi ei nu s-au întâlnit în timp real decât la vârstă adultă.

Relaţia dintre cei doi poate părea la început nebunească, aproape ca o glumă. Plecările lui Henry nu sunt în niciun caz garanţii ale durabilităţii maritale. Aşteptarea este, poate, una din ideile centrale ale acestui roman. Ambele personaje aşteaptă câte ceva: Clare, Penelopă contemporană, îşi petrece timpul visând la soţul ei plecat în timp, iar Henry nutreşte dorinţa unui tratament, a unei confirmări că boala lui are un leac. Năzuinţa acestuia ultim de a trăi ca un om normal îl face capabil de a susţine o familie din care, de cele mai multe ori, lipseşte.

O serie de accidente se naşte din nevoia lui Clare de a iubi pe cineva care să rămână lângă ea, o fărâmă din Henry care să n-o mai las pustiită, “o asigurare în caz de incendiu, inundaţie, voinţă divină”.

Spusă din ambele puncte de vedere, povestea dezvăluie efectele călătoriei în timp asupra dragostei necondiţionate dintre cei doi şi asupra mariajului lor. Personajele nu ni se descoperă gradual pentru că nu există o cromologie propriu-zisă a evenimentelor. De asemenea, discuţiile pe care le au o Clare adolescentă şi un Henry ajuns la vârsta maturităţii sunt aproape neverosimile. Mai mult, sentimentul dragostei este parcă mai mult spus, decât sugerat, iar întâmplările sunt evidenţiate în mod mecanic. Ceea ce dă farmec romanului, într-un final, este credinţa personajelor că sunt meniţi unul altuia, că dragostea este mai presus de orice fel de limitări şi chiar dincolo de moarte.


Stiu ca exista si un film facut dupa aceasta carte, dar nu am apucat sa il urmaresc. Si mai bine, fiindca acum am gasit cartea la biblioteca si am inceput sa o citesc. Voi ce parere aveti despre carte?

hmm, nu am citit cartea, dar descrierea suna bine :).
poate mergi si cu mine la biblioteca aia (sper ca la aia din bazilescu te referi cand spui "biblioteca") ca sa ma abonez :>:))

Da, e vorba de Bazilescu. Vin cu tine :) cartea e interesanta, pana acum imi place desi nu am citit decat 40 de pagini. Vreau sa revin cu o parere mai ampla peste cateva zile, cand o termin :D

acum am vazut ca e de la tritonic.
si strugurii s-au copt in lipsa ei e tot de la editura asta <3.
au carti bune astia :))

Nu am apucat sa citesc cartea,dar descrierea suna interesant.Am fost la biblioteca din orasul meu,dar nu o au.Din fericire am gasit-o la diverta.Asa ca imi fac un cadou intarziat de craciun si o voi cumpara.Imi voi scrie impresile dupa ce apuc sa o citesc.Poop