Talismanul- Stephen King & Peter Straub [volumul I]

eu una sunt o mare fana a cartilor horror scrise de Stepehn king, asa ca m-am descisa va arat si voua modul de scriere al acestui autor...

incepu cu trilogia Talismanul, pentru ca e prima carte a lui King pe care am citit-o... am ramas masca la descrierile facute de el.. e absolut genial..

va pun inceputul si daca va place mai pun...

[size=12]Stephen King, Peter Straub

[b]TALISMANUL

[size=12]Drumul caznelor

[size=12](The Talisman, 1984)

"Când am ajuns cu Tom pe culmea dealului, ne-am aruncat privirile

spre târgul din vale, unde licăreau trei-patru luminiţe, pesemne în odăile

cu oameni bolnavi. Deasupra noastră strălucea bolta înstelată, iar jos,

lângă târg, şerpuia fluviul, lat de vreo milă, grozav de liniştit şi măreţ."
[justify]Mark Twain, Aventurile lui Hucklebeny Finn

[justify]

"Hainele mele nou-nouţe erau acum soioase şi pline de noroi. Iar eu

eram mort de oboseală."

Mark Twain, Aventurile lui Hucklebeny Finn

[/size]

[

size=12]PARTEA ÎNTÂI

JACK SPALĂ PUTINA

CAPITOLUL I

Grădinile şi hanul „Alhambra"

1

În ziua de 15 septembrie 1981, un băiat, pe nume Jack Sawyer,

stătea chiar acolo unde apele par că se-ngemănează cu pământul, cu

mâinile în buzunarele jeanşilor, privind la netulburatul Atlantic. Avea

doar doisprezece ani, dar era destul de înalt pentru vârsta lui. Briza mării

îi flutura părul şaten, cam prea lung, ce-i cădea peste fruntea înaltă şi

bombată. Stătea acolo cu sufletul plin de emoţiile confuze şi dureroase

pe care le trăia de trei luni – de-atunci de când maică-sa încuiase casa

de pe Rodeo Drive, Los Angeles, şi, într-un iureş de mobilă, cecuri şi

agenţi imobiliari, închinase un apartament pe Central Park West1. Fugiseră

şi de-acolo, până în această staţiune liniştită de pe micul litoral al

statului New Hampshire2. Ordinea şi disciplina dispăruseră din lumea lui

Jack. Noua sa viaţă îi părea la fel de schimbătoare, de nestăpânită,

precum valurile mişcătoare din faţa lui. Maică-sa hălăduia prin lume,

împreună cu el, azvârlindu-l dintr-un loc în altul; dar ce anume o alunga

mereu pe mamă?

Căci mama sa fugea, fugea...

Jack se întoarse, privind în lungul plajei goale, mai întâi la stânga,

apoi la dreapta. Spre stânga se afla Arcadia Funworld, un parc de distracţii

în care, începând cu Ziua Eroilor din Războiul Civil şi sfârşind cu Ziua

Muncii, era numai agitaţie şi hărmălaie. Acum rămăsese pustiu şi

neclintit, ca o inimă în sincopă. Traseul trenuleţului de amuzament stătea

ca o simplă schelă profilată pe cerul acoperit, stâlpii de susţinere şi

suporţii înclinaţi părând nişte linii trasate în cărbune de desen. Acolo jos

îl aştepta noul lui amic, Speedy Parker, dar în acele momente gândurile

băiatului erau în altă parte. Spre dreapta se vedea hanul „Alhambra" cu

grădinile lui, şi mintea îl purta fără încetare într-acolo. În ziua sosirii lor,

vreme de-o clipă, lui Jack i se păruse că vede curcubeul arcuindu-se pe

deasupra acoperişului mansardat şi cu lucarne al hanului. Aidoma unui

semn, unei speranţe de mai bine. Dar nu fusese decât o închipuire.

Prinsă între curenţii de aer, o giruetă se răsucea, stânga-dreapta,

dreapta-stânga. Coborâse din automobilul închiriat, neluând în seamă

dorinţa nemărturisită a mamei ca el să se ocupe de bagaje, şi ridicase

ochii. Deasupra cocoşului rotitor din tinichea al giruetei nu se vedea

decât cerul cenuşiu şi mut.

— Deschide portbagajul şi scoate valizele, fiule, strigase mama

către el. Actriţa asta bătrână şi decrepită vrea să se cazeze şi să-şi caute

ceva de băut.

— Un martini sec, precizase Jack.

— Trebuia să spui: „Nu eşti chiar aşa bătrână."

Mama tocmai cobora fără efort de pe bancheta automobilului.

— Nu eşti chiar aşa bătrână.

Ea îi zâmbise cu eleganţă – o licărire a fostei Lily Cavanaugh

(Sawyer) de altădată, regină a filmelor de mâna a doua vreme de două

decenii. Apoi se îndreptase de spate.

— O să ne simţim bine aici, Jacky, îl asigurase ea. Totul are să fie

bine. E un loc plăcut.

Un pescăruş apăruse planând pe deasupra acoperişului şi, pentru o

secundă, Jack avusese neliniştitoarea senzaţie că girueta îşi luase zborul.

— O să scăpăm o vreme de telefon, am dreptate?

— Sigur, răspunsese el.

Mama voia să se ascundă de unchiul Morgan, nu mai avea chef de

alte certuri cu fostul partener de afaceri al soţului ei mort, dorea să se

urce în pat cu un martini sec şi să-şi tragă aşternu-turile peste cap...

Mamă, ce-ai păţit?

Era prea multă moarte, jumătate din lume părea alcătuită din

moarte. Din aer răsună ţipătul pescăruşului.

— Hai, copile, haide, îl îndemnase mama. Să intrăm în Locul Promis.

În aceeaşi clipă Jack gândise: Bine măcar că mai există unchiul

Tommy care să sară în ajutor, dacă lucrurile se încurcă prea rău.

Dar unchiul Tommy murise deja, iar Jack nu ştia, fiindcă vestea încă

aştepta la celălalt capăt al liniei telefonice.

******

1 Cunoscută arteră din New York – toate aceste localizări geografice fiind

necesare pentru urmărirea acţiunii romanului

2 Stat din New England (Noua Anglie), extremitatea nord-estică a SUA[/size]

[/size][/b][/justify][/size][/justify]

_________________
" Nu pot atinge o amintire. Nu o pot saruta sau imbratisa. Nu ii pot spune cat de mult o iubesc. O amintire nu simte durere, nu iubeste si nu sangereaza. Nu de o amintire imi e dor, ci de o femeie. de un inger care ma face sa imi amintesc zilnic de ziua aceea de 12 decembrie - My fic - Everything burns...

[b]

old- may...now they call me Lucifer's angel...

dada :wub: Stephen King :wub:
eu citesc :wub:
_________________

When you cried I'd wipe away all of your tears
When you'd scream I'd fight away all of your fears
And I held your hand through all of these years
But you still have
All of me...
_____________________________________________________

http://MusicIsFuel4Life.wikiforum.ro => my new forum \:D/
c'mon.avem nevoie de membri :| >:D<

Si eu citesc Stephen King :D
E autorul meu preferat :X
Ink nu am citit Talismanul, dar am de gand sa mio cumpar >.<

E super bestial autorul :D ... Love him >.<
_________________

[u]
[i][b]Sunt plecata o saptamana in cantonament!
I'll miss you all!

so..inca o parte...enjoy..o sa mai pun azi

2
Hanul "Alhambra" se înălţa deasupra apei, fiind o construcţie mare,
în stil victorian, aşezată pe blocuri gigantice din granit care păreau să se
îngemăneze aproape pe nesimţite cu solul promon-toriului nu prea înalt –
o ieşitură stâncoasă izolată pe cei câţiva kilometri pustii ai coastei din
New Hampshire. Din poziţia în care se găsea Jack, abia se întrezărea
grădină în stil englezesc aflată pe partea dinspre uscat a hanului – o
porţiune scurtă de gard viu, verde-închis, atâta tot. Cocoşul de tinichea
înfrunta vântul, şovăind între Vest şi Nord-Vest. O placă plasată în hol
anunţa că în acest loc, în 1838, se ţinuse Conferinţa Metodiştilor din
Nord, prima dintre marile manifestări antisclavie din New England. Cu
acea ocazie, Daniel Webster vorbise îndelung, plin de patos. Potrivit
textului de pe placă, el spusese: „De astăzi înainte, aflaţi că sclavia, ca
instituţie americană, a început să bolească şi va trebui să moară curând
în toate statele şi teritoriile naţiunii noastre."
3
Aşa ajunseseră acolo, în ultima zi a săptămânii care pusese capăt
lunilor de hărţuieli din New York. In Arcadia Beach nu existau avocaţi
angajaţi de Morgan Sloat care să sară grăbiţi din automobil, vânturând
agitaţi documente ce „trebuie semnate, trebuie prezentate în instanţă,
doamnă Sawyer". În Arcadia Beach, telefoanele nu sunau de la amiază şi
până la trei dimineaţa (se părea că unchiul Morgan uitase că locuitorii
din Central Park West nu urmau ora Californiei). În realitate, telefoanele
din Arcadia Beach nu sunau defel.
Intrând în orăşelul de vacanţă cu maşina, alături de mama sa
mijindu-şi ochii, concentrată, la volan, Jack nu văzuse pe stradă decât un
singur trecător – un bătrân nebun, împingând şovăitor pe trotuar un
cărucior de cumpărături gol. Deasupra lor se întindea cerul acela
plumburiu şi orb, un cer neliniştitor. În total contrast cu New York, aici nu
se auzea decât vuietul monoton al vântului hohotind pe străzile pustii, ce
păreau mult prea largi, lipsite complet de îmbulzeala trepidantă a
maşinilor. Aici erau doar magazine goale, având în vitrine cartoane pe
care scria DESCHIS NUMAI ÎN WEEKEND sau, mai rău chiar, NE VEDEM ÎN
IUNIE! Aici existau cam o sută de parcări libere, pe strada din faţa
hanului „Alhambra", iar în vecini, la „Arcadia Tea and Jam Shoppe"3
mesele erau goale.
Şi bătrâni scrântiţi şi zdrenţăroşi, împingând cărucioare de târguieli
pe străzi pustii.
— În locşorul ăsta nostim am petrecut cele mai fericite trei
săptămâni din viaţa mea, îi spuse Lily, în timp ce maşina trecea pe lângă
bătrân (care, văzu Jack, se întoarse să privească după ei c-o spaimă
bănuitoare în ochi – murmura ceva ce Jack nu putu distinge) pentru a
coti apoi pe aleea curbă, printre grădinile din faţa hotelului.
Căci din acest motiv îngrămădiseră, în geamantane, genţi şi pungi
de plastic pentru cumpărături, toate lucrurile fără de care nu puteau trăi,
răsuciseră cheia în broasca uşii de la apartament (neluând în seamă
târâitul ascuţit al telefonului, ce părea să se strecoare prin aceeaşi gaură
a cheii, pentru a-i urmări pe palier) şi umpluseră portbagajul şi bancheta
din spate ale maşinii închiriate cu toate cutiile şi sacoşele ce dădeau pe
dinafară; de-aceea petrecuseră trei ceasuri târându-se spre Nord, pe
Henry Hudson Parkway, şi apoi îşi pierduseră mai multe ore, creanga, pe
autostrada 95 – fiindcă Lily Cavanaugh Sawyer fusese, cândva, aici,
fericită!
În 1968, anul dinaintea naşterii lui Jack, fusese nominalizată pentru
un Oscar, cu rolul dintr-un film intitulat Pârjol, mai bun decât toate
celelalte în care jucase Lily, şi reuşise să demonstreze că era mult mai
talentată, mai subtilă artistic decât revelaseră obişnuitele ei roluri de
fată-rea. Nimeni nu se aştepta că o să câştige, iar Lily mai puţin decât
toţi; dar, pentru ea, tradiţionalele vorbe goale despre înalta cinste a
nominalizării reprezentau cel mai pur adevăr – se simţea onorată,
profund şi sincer – şi, pentru a sărbători acest unic moment de certă
recunoaştere profesională, Phil Sawyer avusese înţelepciunea de-a o
duce, pentru trei săptămâni, la grădinile şi hanul „Alhambra", în celălalt
capăt al continentului, de unde urmăriseră decernarea Oscarurilor bând
şampanie în pat. (Dacă Jack ar fi fost mai mare, şi de s-ar fi întâmplat
să-l preocupe acest lucru, ar fi putut opera scăderea aritmetică necesară
pentru a descoperi că „Alhambra" fusese locul începutului său esenţial.)
La citirea nominalizărilor pentru rol secundar feminin, conform
legendei de familie, Lily îi mârâise lui Phil: „Dacă eu câştig chestia asta şi
nu-s acolo, o să-ţi dansez pe piept cu tocurile cui."
Dar când câştigase Ruth Gordon, Lily spusese: „Sigur, o merită, e o
puştoaică grozavă." Şi-şi împunsese imediat soţul cu degetul în piept,
adăugând: „N-ar strica să-mi mai faci rost de-un rol ca ăsta, băi, agentu'
lu' peşte."
Nu mai apăruseră roluri ca acela. Ultimul personaj pe care-l
interpretase, la doi ani după moartea lui Phil, fusese o fostă prostituată
cinică, într-un film numit Maniacii pe motociclete.
Aceasta fusese perioada pe care o comemora Lily acum, gândi Jack în
timp ce căra calabalâcul din portbagaj şi de pe bancheta din spate. O
sacoşă D'AGOSTINO se sfâşiase drept prin mijlocul uriaşului D'AG, şi un
talmeş-balmeş de ciorapi rulaţi cocoloş, fotografii alandala, piese de şah
cu tablă cu tot, reviste de benzi desenate se împrăştiaseră peste tot ce
mai era în portbagaj. Jack reuşise să bage cea mai mare parte din
harababura asta în alte sacoşe. Lily urca încet treptele hotelului,
rezemându-se de balustradă ca o bătrână.
— Mă duc să caut liftierul, spuse ea, fără să se întoarcă.
Jack se ridică dintre pungile umflate şi privi din nou spre boltă, unde
era convins că văzuse un curcubeu. Nu se zărea nici urmă de curcubeu,
doar cerul acela stingheritor, încărcat de nelinişti.
Apoi, cineva rosti în spatele lui, cu un glăscior absolut clar:
— Vino la mine.
— Ce? întrebă Jack, întorcându-se.
În faţa ochilor i se întindeau aleea şi grădinile pustii.
— Da? întrebă maică-sa.
Se rezemă, cocârjată, de mânerul uşii mari de lemn.
— Mi s-a părut.
Nu fusese nici o voce, nici un curcubeu. Le dădu uitării pe amândouă
şi ridică privirea spre mama sa, care se chinuia cu masiva uşă din lemn.
— Stai aşa, vin să te-ajut, strigă Jack şi urcă la trap scara, cărând
neîndemânatic o valiză mare şi o pungă de hârtie grea, plină cu

pulovere.

*****
3 1 „Prăvălia de Ceaiuri şi Dulceţuri Arcadia"
_________________
" Nu pot atinge o amintire. Nu o pot saruta sau imbratisa. Nu ii pot spune cat de mult o iubesc. O amintire nu simte durere, nu iubeste si nu sangereaza. Nu de o amintire imi e dor, ci de o femeie. de un inger care ma face sa imi amintesc zilnic de ziua aceea de 12 decembrie - My fic - Everything burns...

[b]

old- may...now they call me Lucifer's angel...