Universale romane de o valoare nemuritoare, iar fratele lor, Brandwell, parcă a
fost sortit să picteze, pentru a-și imortaliza surorile. Pregătite să devină
educatoare, Charlotte și Anne au lucrat un timp la familii bogate, iar Emily
într-o instituție, dar au avut parte numai de experiențe triste. în cele din
urmă s-au dedicat îndatoririlor casnice și scrisului, iar visul lor de a avea
propria instituție s-a spulberat o dată cu evenimentele tragice care s-au
succedat într-o perioadă scurtă de timp. Primul amurit fratele lor, urmat de
Emily, apoi la câteva luni de Anne. Rămasă singură, Charlotte
se refugiază în scris. Este singura dintre frați care ajunge să cunoască și
viața de familie, dar acest dar al sorții este de scurtă durată: moare și ea
înainte de a-și fi sărbătorit prima aniversare de la căsătorie.
În romanul “Jane Eyre” trăsăturile romantice se împletesc cu cele realiste.
Cele romantice ies în evidență mai ales în descrierea abianței în care se
derulează povestea: un castel vechi, solitar, amplasat într-un peisaj frumos,
dar care pare a fi purtătorul sentimentelor care vor măcina personajele.
Romantice sunt și unele personaje, mai ales cele care sunt legate de castel:
Mr. Rochester, tipul seniorului mândru, cu fond sufletesc omenos dar înăcrit de
blestemul purtat, dur în aparență dar tânjind după bunătate și blândețe, ca și
soția lui agresivă, cu mintea destrămată, ținută sub sechestru în apartamentul
ei. Nota de realism este purtată de eroina principală, în a cărei soartă se
îmbină multe elemente din biografia autoarei. Fiica orfană a unui paroh sărac,
Jane Eyre este trimisă de rudele sale bogate, la un orfelinat de fete unde
petrece zece ani. Supusă unei educații austere, dorul de libertate o determină
să devină educatoare la o familie bogată din Thorfield Hall. Întâlnirea cu
proprietarul, Mr.Rochester are loc în împrejurări surprinzătoare care
acaparează din prima clipă sufletul eroinei. În continuare viața ei de la
castel va fi marcată de iubirea care îi impregnă tot mai mult sufletul și de
clar-vizuinea din gândirea ei asupra propriei persoane și a situației sale
sociale. Caracter integru, nu poate să recurgă la compromisuri imorale și alege
o viață nesigură și plină de greutăți, căci un compromis de neacceptat ar fi și
fericirea oferită de Rochester, dar și siguranța vieții rigide oferite de vărul
ei. Încheierea fericită a romanului este departe de a fi romantic, împlinirea
nu este dată de exuberanță și ambianță strălucitoare. Este întâlnirea caldă a
două suflete care se regăsesc după un drum greu, plină de încercări.
Jane Eyre este una din primele eroine ale literaturii universale care poartă în
sine dorința de a se elibera din viața de casnică impusă femeilor, este printre
primele care luptă pentru o viață bazată pe valorile sale personale. Dorința de
împlinire sufletească și ca om, o face pe eroină să devină mai umană și mai
atractivă, iar romanul ei să fie mereu actual și preferat de cititori.
Banuiesc ca multa lume a citit cartea, eu abia azi m`am apucat de ea, dar pot sa spu deja ca e pe lista favoritelor mele

nu stiu, e geniala!:x imi place poate si pentru ca nu mai e in voga asa cum e amurg sau alte carti de genul, eu de obicei citesc chestii care nu sunt foarte celebre :X oricum asta merita citita.
daca nu a citito cineva, pot sa scriu putin din ea si sa vedeti daca va place :)