Interviu cu un vampir

Subiect: Interviu cu un vampir Joi 08 Mai 2008, 9:05 pm

Interviu cu un vampir

Povestea impreganta de o fosforescenta melancolie a initierii unui nobil din New Orleans in tainele vietii de vampir. Odiseea vesnic nelinistitului Lestat continua in celelalte romane din ciclul Cronicile Vampirilor pe care le vom publica in curind.

Daca vreti sa citit din carte o am eu in pc si daca sunt doritori va postez ceva din ea

.

Eu am vazut si filmul si pot sa va asigur ca este filmul meu preferat adica pe locul I ca si cele cu fam addams

_________________

Cu fiecare rând Un sentiment moare!

În ochii tăi râde MAREA!

Sunt Ana-Maria

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 16 Mai 2008, 6:16 pm

vai:Ximi place descrierea
poti pune o parte?

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 16 Mai 2008, 9:58 pm

Da sigur ca pot pune:)

__________________________________________

Cronicile vampirilor 1
Interviu cu un vampir
Anne Rice

PARTEA ÎNTÎI

― Înţeleg..., spuse vampirul gînditor şi traversă încet încăperea, îndreptîndu-se spre fereastră.
Rămase multă vreme acolo, profilîndu-se în lumina slabă care pătrundea dinspre Divisadero Street şi luminat din cînd în cînd de farurile maşinilor care treceau. Acum băiatul putea să vadă mai bine mobila, masa rotundă din lemn de stejar, scaunele. O chiuvetă cu oglindă se afla prinsă pe un perete. Îşi puse servieta pe masă şi aşteptă.
― Cîtă bandă ai? întrebă vampirul, întorcîndu-se acum în aşa fel încît băiatul îi vedea profilul. Destulă pentru povestea unei vieţi?
― Desigur, dacă e o viaţă bună. Uneori, dacă am noroc, iau cîte trei, patru interviuri pe noapte. Numai că povestea trebuie să fie bună. Corect, nu?
― Cît se poate de corect, răspunse vampirul. Atunci, aş vrea să-ţi spun povestea vieţii mele. Tare mult aş vrea.
― Minunat, spuse băiatul şi scoase repede micul casetofon din servietă, verificînd caseta şi bateriile. Sînt extrem de nerăbdător să aud de ce crezi asta, de ce...
― Nu, spuse vampirul brusc. Nu putem începe aşa. Ai totul pregătit?
― Da, zise băiatul.
― Atunci, stai jos. O să aprind lumina.
― Bine, dar credeam că vampirilor nu le place lumina, spuse băiatul. Dacă eşti de părere că întunericul creează mai multă atmosferă...
Dar tăcu brusc. Vampirul îl privea, stînd cu spatele la fereastră. Acum, băiatul nu-i putea desluşi deloc chipul şi ceva din silueta aceea nemişcată îl zăpăcea. Dădu să mai spună ceva, dar se abţinu. Apoi răsuflă uşurat cînd vampirul se apropie de masă şi trase de şnurul de deasupra ei.
Imediat, încăperea fu inundată de o lumină galbenă tare şi băiatul nu-şi putu reţine o uşoară exclamaţie cînd se uită la vampir. Se prinse cu degetele de marginea mesei.
― Dumnezeule mare! şopti el şi apoi amuţi, rămînînd cu privirea aţintită asupra vampirului.
Acesta era complet alb şi neted, de parcă ar fi fost sculptat în os, iar chipul lui părea să fie la fel de neînsufleţit ca acela al unei statui, cu excepţia ochilor de un verde sclipitor care îl priveau fix pe băiat, ca nişte flăcări într-un craniu. Dar, în clipa următoare, vampirul zîmbi aproape cu tristeţe şi substanţa albă şi netedă de pe chipul lui se mişcă la fel de insesizabil ca liniile unui desen animat.
― Vezi? întrebă el încet.
Băiatul se cutremură şi ridică mîna, ca şi cum ar fi vrut să se ferească de o lumină foarte puternică. Privirea îi alunecă încet peste haina frumos croită, pe care doar o zărise la bar, pelerina lungă şi largă, cravata neagră de mătase înnodată la gît şi sclipirea gulerului, care era la fel de alb ca pielea vampirului. Se uită la părul bogat şi negru al acestuia, pieptănat spre spate peste vîrfurile urechilor şi abia atingînd gulerul alb.
― Deci, tot mai vrei interviul? întrebă vampirul.
Gura băiatului se deschise înainte ca sunetul să iasă. Încuviinţă, şi abia apoi spuse da.
Vampirul se aşeză încet în faţa lui, şi, aplecîndu-se puţin înainte, spuse cu blîndeţe şi pe un ton confidenţial:
― Nu te teme. Porneşte numai aparatul.
După aceea întinse mîna peste masă şi băiatul se înfiora, broboane de sudoare şiroindu-i pe obraji. Vampirul îl apucă de umăr şi spuse:
― Crede-mă, n-o să-ţi fac nici un rău. Îmi doresc prilejul ăsta. E mai important pentru mine decît pot să-ţi închipui. Vreau să începi.
Apoi îşi retrase mîna şi stătu calm, aşteptînd.
Băiatului îi trebui un moment pentru a-şi şterge fruntea şi buzele cu batista, a bîigui că microfonul era inclus în casetofon, a apăsa pe buton şi a spune că aparatul era în funcţiune.
― N-ai fost dintotdeauna vampir, nu? începu el.
― Nu, răspunse vampirul. Eram un bărbat de douăzeci şi cinci de ani cînd am devenit vampir, asta s-a întîmplat în anul o mie şapte sute nouăzeci şi unu.
Băiatul fu uimit de exactitate datei şi o repetă înainte de a întreba:
― Cum s-a întîmplat?
― La asta se poate răspunde şi mai simplu. Nu cred că vreau să dau răspunsuri simple, zise vampirul. Cred că aş vrea să spun adevărata poveste...
― Da, zise băiatul repede.
Împături batista şi îşi tamponă din nou buzele cu ea.
― A fost o tragedie... Începu vampirul. Fratele meu mai mic... A murit.
Apoi tăcu, aşa încît băiatul îşi drese glasul şi îşi şterse din nou faţa înainte de a-şi îndesa, aproape nerăbdător batista în buzunar.
― Nu e dureros, nu? întrebă el cu timiditate.
― Pare? întrebă vampirul. Nu, spuse el apoi scuturînd din cap. Doar că am mai spus povestea asta unei alte persoane. Şi asta s-a petrecut cu foarte mult timp în urmă. Nu, nu e dureros... Pe atunci trăiam în Louisiana. Primisem nişte pămînt şi aveam două plantaţii de indigofena pe Mississippi, foarte aproape de New Orléans...
― Ah, accentul..., zise băiatul încet.
O clipă, vampirul privi absent.
― Am un accent? întrebă el apoi şi începu să rîdă.
Băiatul, fîstîcit, răspunse repede:
― L-am sesizat la bar, cînd te-am întrebat cu ce te ocupi. Doar o uşoară accentuare a consoanelor, atîta tot. Nu mi-am dat seama că era franţuzesc.
― E-n regulă, îl asigură vampirul. Nu sînt chiar atît de uimit pe cît mă prefac. Doar că uit, uneori. Dă-mi voie să continui...
― Te rog..., zise băiatul.
― Vorbeam de plantaţii. Au avut o mare legătură cu transformarea mea în vampir. Dar o să ajung şi la asta. Viaţa noastră acolo era şi luxoasă şi primitivă şi eram cu toţii convinşi că era extrem de atrăgătoare. Vezi tu, trăiam mult mai bine acolo decît am fi putut s-o facem vreodată în Franţa. Poate că sălbăticia pură a Louisianei făcea să ni se pară astfel, dar ăsta era adevărul. Îmi amintesc mobila importată care umplea casa, zise vampirul zîmbind. Şi clavecinul; era minunat. Sora mea obişnuia să cînte la el. În serile de vară se aşeza să cînte, cu spatele spre uşa cu geamuri deschise. Şi acum îmi amintesc acordurile acelea delicate şi repezi şi imaginea mlaştinii din spatele ei, chiparoşi acoperiţi de muşchi care se profilau pe cer. Şi apoi mai era zgomotele specifice mlaştinii, un cor de glasuri ale vietăţilor, strigătele păsărilor. Cred că ne plăcea foarte mult. Totul făcea ca mobilierul din lemn de trandafir să pară şi mai preţios, iar muzica şi mai delicată şi fermecătoare. Chiar şi atunci cînd iedera a rupt storurile de la ferestrele podului şi s-a strecurat în mai puţin de un an prin pereţii de cărămidă văruiţi... Da, ne plăcea. Tuturor, numai fratelui meu nu. Nu-mi amintesc să-l fi auzit plîngîndu-se vreodată de ceva, dar ştiam ce simţea. Tata nu mai trăia pe vremea aceea şi eu eram capul familiei. Trebuia să-l apăr tot timpul de mama şi de sora mea, care voiau să-l ia cu ele în vizite, să-l ducă la New Orléans la petreceri, iar el ura astfel de lucruri. Cred că a încetat să mai meargă undeva înainte de a împlini doisprezece ani. Rugăciunile erau importante pentru el, rugăciunile şi vieţile sfinţilor legate în piele.
Pînă la urmă, i-am construit un oratoriu mai departe de casă unde a început să-şi petreacă mai toată ziua şi adesea o parte din seară. A fost de-a dreptul o ironie. El era atît de diferit de noi, de toată lumea, iar eu eram atît de normal! Nu era absolut nimic extraordinar în legătură cu mine, zise vampirul şi zîmbi.
Uneori, seara, mă duceam la el şi-l găseam în grădina din apropierea oratoriului, stînd liniştit pe o bancă de piatră, şi îi povesteam despre problemele mele, despre greutăţile pe care le aveam cu sclavii, despre faptul că nu aveam încredere în supraveghetor, în vreme sau în intermediari... toate problemele care îmi alcătuiau existenţa. Şi el mă asculta, făcînd foarte puţine comentarii, întotdeauna pline de înţelegere, aşa încît, atunci cînd mă despărţeam de el, aveam impresia clară că rezolvase totul pentru mine. Nu credeam să-i pot refuza ceva şi am jurat că, oricît de mult aş fi suferit din cauza pierderii lui, se va face preot la momentul cuvenit. Bineînţeles că mă înşelam.
Vampirul tăcu şi, timp de o clipă, băiatul doar îl privi, după care tresări de parcă s-ar fi trezit brusc dintr-o stare de profundă meditaţie şi se poticni, ca şi cum n-ar fi găsit cuvintele potrivite.
― Ah... nu voia să se facă preot? întrebă el, iar vampirul îl privi, parcă încercînd să-i desluşească expresia, după care spuse:
― Am vrut să spun că m-am înşelat în legătură cu hotărîrea mea de a nu-i refuza nimic.
Îşi îndreptă privirea spre peretele îndepărtat şi şi-o fixă asupra geamului.
― A început să aibă viziuni.
― Viziuni adevărate? întrebă băiatul, dar şovăi din nou, de parcă s-ar fi gîndit la altceva.
_________________

Cu fiecare rând Un sentiment moare!

În ochii tăi râde MAREA!

Sunt Ana-Maria

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 16 Mai 2008, 10:07 pm

Ooo Doamne! Am devorat fiecare carte a minunatei scriitoare Anne Rice. Am citit Vampirul Lestat in doua zile si are aproximativ 800 de pagini. Pe mine e foarte greu sa ma impresionezi, dar descrierile ei pline de o senzualitate morbida, ma atrag in totalitate. Cel mai mult mi-a placut Vampirul Armand(I love Armand...), carete extraordinare di n toate punctele de vedere. Am citit tot ce ascris ea intr-o vara si pot spune ca pur si simplu ador Cronicile Vampirilor si Noile Cronici ale Vampirilor. Am dedicat un raft cartiloracestea si cand nu am ce face ma apuc sa rasfoiesc din nou peste pasajele preferate.
Recomand cu bucurie tuturor celor ce vor sa descopere o lume sadica, dar senzuala, exotica si morbida.
_________________

Another nick name: Akate

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Lun 19 Mai 2008, 10:41 am

hm...eu de abea am citit cartea...si e....hm..destul de interesanta:X

are niste descrieri super:X:X

de abea astept sa citesc si vampiruil lestat:D
_________________

My fics:
10 ani-aceeasi pasiune[ Best romantic]
Prizonierul inimii -with ally:X[romantic]
Murderer doll[Best horror]

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Mar 20 Mai 2008, 12:27 pm

WAW!!!!!!...Vampirii sunt preferatii mei,iar acea parte din poveste mi-a dat..nu stiu..un suflu nou.Si eu fac o poveste despre vampiri, si am mai multe idei acum.Am vazut ca Anne Rice are niste volume prea interesante despre Vampiri, pentru a fi ocolite.

Vreau sa le citesc cat mai repede:)

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Dum 25 Mai 2008, 12:18 pm

eu am ciotit vreo 30 de pag doar ca nu mai gasesc cd-ul in care aveam carti k acolo era ... crek lam dat la unchiumeo dak nu vas fi pus toata cartea da nu o mai am

_________________

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 30 Mai 2008, 8:37 pm

e foarte impresionant fragmentul si mai mult ca sigur o voi cumpara si pe aceasta
vampirii ii ador
descrierea e la fel ff mijto
_________________
My Fan-Fiction:

SAIGO NO KISSU~ULTIMUL SARUT~[ANIME] -with Lexy

Vanzatorul de Iluzii[Romantic]

*FicFreack Jr*
*Most active user*
*GFX master*

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Joi 26 Iun 2008, 9:44 am

eu am primele 5 carti [ in romana]si sunt absolut geniale... mi-au placut la nebunie...
pe celelalte 5 le-am citit in engleza si mi-au placut la fel de mult... si trebuie sa spun ca e mai spectaculoasa descrierea in engleza decat cea in romana...
_________________
" Nu pot atinge o amintire. Nu o pot saruta sau imbratisa. Nu ii pot spune cat de mult o iubesc. O amintire nu simte durere, nu iubeste si nu sangereaza. Nu de o amintire imi e dor, ci de o femeie. de un inger care ma face sa imi amintesc zilnic de ziua aceea de 12 decembrie - My fic - Everything burns...

[b]

old- may...now they call me Lucifer's angel...

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Lun 07 Iul 2008, 10:14 pm

Am cartea si e superbaaa... Am inceput sa o citesc si sa o adoor...

Am vazut ca sunt multe fete care doresc sa o citeasca, si Ana a uitat sa puna next, asa ca, pun eu, daca nu se supara:

― Viziuni adevărate? întrebă băiatul, dar şovăi din nou, de parcă s-ar fi gîndit la altceva.
― Eu n-am crezut, răspunse vampirul. S-a întîmplat cînd avea cincisprezece ani. Era foarte frumos. Avea o piele extrem de netedă şi nişte ochi albaştri foarte mari. Era robust, nu slab cum sînt eu acum şi cum eram pe atunci... dar ochii lui... cînd mă uitam în ochii lui aveam senzaţia că mă aflu singur la capătul lumii... pe o plajă măturată de vînt. Nu se auzea nimic altceva decît vuietul surd al valurilor. Ei bine, zise el, continuînd să rămînă cu privirea fixată asupra geamului, a început să aibă viziuni. La început, a făcut doar aluzii la acest lucru, pentru ca, în cele din urmă, să înceteze să mai mănînce. Trăia în orato¬riu. La orice oră din zi sau din noapte, îl puteam găsi îngenuncheat în faţa altarului, pe dalele de piatră. Orato¬riul în sine era neglijat. Încetase să se mai ocupe de lumînări, să schimbe pînza de pe altar sau chiar să măture frunzele. Într-o seară m-am speriat foarte tare cînd am stat în grădina de trandafiri şi l-am privit timp de o oră întreagă, iar el nu s-a mişcat din genunchi şi nici măcar o dată n-a lăsat în jos braţele pe care le ţinea întinse în formă de cruce. Toţi sclavii îl credeau nebun.
Vampirul ridică din sprîncene a uimire.
― Eu eram convins că era doar... prea zelos. Că poate ajunsese prea departe cu dragostea lui pentru Dumnezeu. Atunci mi-a spus de viziuni. Atît Sfîntul Dominic cît şi Sfînta Fecioară Maria îi apăruseră în oratoriu, spunîndu-i că trebuia să vîndă toate proprietăţile noastre din Louisiana, absolut tot ce aveam, şi să folosească banii pentru a se pune în slujba Domnului în Franţa. Fratele meu urma să fie un mare conducător religios, să readucă ţara la starea de fervoare dinainte, să îndrepte lucrurile împotriva ateis¬mului şi a Revoluţiei. Bineînţeles că el nu avea nici un ban. Eu trebuia să vînd plantaţiile şi casele noastre din New Orléans şi să-i dau banii.
Vampirul se opri din nou, iar băiatul stătea nemişcat şi îl privea uluit.
― Ăăăă... scuză-mă, şopti el. Ce-ai spus? Ai vîndut plantaţiile?
― Nu, zise vampirul cu acelaşi chip calm de la înce¬put. I-am rîs în faţă. Şi el... s-a înfuriat. A insistat că acel lucru i-l cerea însăşi Sfînta Fecioară. Cine eram eu să ne¬socotesc asta? Chiar aşa, cine? întrebă el încet, de parcă s-ar fi gîndit iarăşi la ce se petrecuse, cine? Şi cu cît încerca mai mult să mă convingă, cu atît rîdeam mai tare. Era o prostie, i-am spus, produsul unei minţi necoapte şi chiar morbide. Oratoriul era o greşeală, i-am mai spus, aveam să pun să fie distrus imediat. Iar el avea să se ducă la şcoală în New Orléans, unde trebuia să-şi scoată din cap aseme¬nea idei stupide. Nu-mi aduc aminte tot ce i-am spus. Dar îmi amintesc sentimentul. În spatele acelei respingeri dis¬preţuitoare simţeam o furie mocnită şi dezamăgire. Eram teribil de dezamăgit. Nu-l credeam absolut deloc.
― E lesne de înţeles, spuse băiatul repede, cînd vam¬pirul tăcu şi expresia lui de uimire se atenuă. Adică, l-ar fi crezut cineva?
― E chiar atît de lesne de înţeles? întrebă vampirul, privindu-l. Mă gîndesc că s-ar putea să fi fost vorba de o vanitate exagerată. Dă-mi voie să-ţi explic. Cum ţi-am spus, îmi iubeam fratele şi, uneori, îl consideram un adevărat sfînt. Îl încurajam în rugăciunile şi meditaţiile sale, cum ziceam, şi eram gata să renunţ la el, dăruindu-l preoţiei. Dacă cineva mi-ar fi spus că vreun sfînt din Arles sau Lourdes a avut viziuni aş fi crezut. Eram catolic; cre¬deam în sfinţi. Aprindeam lumînări în faţa statuilor lor în biserici; le cunoşteam înfăţişările, simbolurile şi numele. Dar nu puteam să-l cred pe fratele meu. Nu numai că nu credeam că avusese viziuni, dar nici măcar o clipă nu puteam să-mi închipui aşa ceva. De ce, mă rog? Pentru că era fratele meu. O fi fost el sfînt şi chiar ciudat, dar în nici un caz Francisc din Assisi. Nu fratele meu. Fratele meu nu putea fi aşa ceva. Asta se numeşte egoism. Înţelegi?
Băiatul se gîndi înainte de a-i răspunde şi apoi încu¬viinţă şi spuse că da, bănuia că înţelege.
― Poate că a avut viziuni, spuse vampirul.
― Asta înseamnă că nu eşti sigur... acum... dacă le-a avut sau nu?
― Nu, dar ştiu că nu s-a clintit în convingerile lui nici măcar o secundă. Ştiu acum aşa cum ştiam şi în seara cînd a ieşit din camera mea tulburat şi îndurerat. Nu şi-a pier¬dut convingerea nici o clipă. Şi după cîteva minute, era mort.
― Cum aşa? întrebă băiatul.
― Pur şi simplu a ieşit pe uşa-fereastră pe verandă şi a stat o clipă în capul scării de cărămidă, după care a căzut. Cînd eu am ajuns jos, era mort, îşi rupsese gîtul.
Vampirul clătină din cap consternat, dar chipul îi era tot senin.
― L-ai văzut căzînd? îl întrebă băiatul. Şi-a pierdut echilibrul?
― Nu, dar doi servitori au văzut cum s-a întîmplat. Au zis că s-a uitat în sus, ca şi cum tocmai ar fi văzut ceva în aer şi apoi parcă întregul trup i-a fost luat de vînt. Unul din ei a zis că tocmai voia să spună ceva cînd a căzut. Şi eu credeam că vrea să spună ceva, dar exact în clipa aceea mă întorsesem cu spatele la uşă. Eram cu spatele cînd am auzit zgomotul.
Se uită la casetofon.
― Nu mi-am putut ierta asta niciodată. Mă simţeam vinovat de moartea lui, mai spuse el. Şi toţi ceilalţi păreau să mă creadă vinovat.
― Bine, dar cum au putut să facă aşa ceva? Ai spus că l-au văzut căzînd.
― Nu era o acuzaţie directă. Pur şi simplu ştiau că între noi se petrecuse ceva neplăcut. Că ne certaserăm cu cîteva minute înaintea căderii. Servitorii ne auziseră, mama de asemenea. Mama nu înceta să mă întrebe ce se întîmplase şi de ce fratele meu, care de obicei era atît de tăcut, strigase. Pe urmă a apărut şi sora mea şi bineînţeles că am refuzat să le spun. Eram atît de profund şocat şi îndurerat, încît nu mai suportam pe nimeni, eram doar ferm hotărît să nu afle nimeni de „viziunile" lui. Ei nu tre¬buiau să ştie că, pînă la urmă, devenise nu un sfînt, ci doar un... fanatic. Sora mea a preferat să se culce, decît să meargă la înmormîntare, iar mama a spus tutoror celor din parohie că în camera mea se petrecuse ceva îngrozitor şi eu nu voiam să spun ce anume; pînă şi poliţia m-a luat la întrebări, în urma îndemnurilor propriei mele mame. În cele din urmă, a venit preotul vrînd să ştie ce se întimplase. N-am spus nimănui. Am zis că a fost o simplă discuţie. Am menţionat faptul că n-am fost pe verandă în momentul căderii lui, dar toţi mă priveau ca şi cum eu l-aş fi omorît. Şi eu însumi trăiam cu acest sentiment. Am stat două zile în salon, lîngă sicriul lui, gîndindu-mă că l-am omorît. I-am privit chipul pînă mi-au apărut pete în faţa ochilor şi era cît pe-aci să leşin. Partea din spate a craniu¬lui i se zdrobise cînd s-a izbit de pavaj, iar capul lui avea o formă ciudată pe pernă. M-am silit să-l privesc, să-l stu¬diez pur şi simplu pentru că abia suportam durerea şi mi¬rosul şi am fost tentat de nenumărate ori să încerc să-i deschid ochii: Toate acestea erau nişte gînduri şi impulsuri nebuneşti. Principalul era că rîsesem de el, nu-l crezusem, nu fusesem bun cu el. Căzuse din cauza mea.
― Asta chiar s-a întîmplat, nu? şopti băiatul. Ce-mi spui e... adevărat.
― Da, spuse vampirul, privindu-l fără a părea deloc surprins. Vreau să-ţi povestesc în continuare.
Dar cînd îşi întoarse privirea spre fereastră din nou, manifestă prea puţin interes faţă de băiatul care părea prins într-o luptă lăuntrică tăcută.
― Dar ai spus că nu ştii nimic despre viziuni, că tu un vampir... nu ştii cu siguranţă dacă...
― Vreau să iau lucrurile în ordine, să-ţi povestesc totul aşa cum s-a întîmplat, spuse vampirul. Nu, nu ştiu despre viziuni. Nici pînă acum.
Aşteptă din nou, pînă cînd băiatul spuse:
― Da, te rog, te rog continuă.
_________________

My Fan-Fic:

Facing Bisexuality[ROMANTIC] - with Love^gives^me^wings

Forbidden Fruit [ROMANTIC]

Wahaha ... La bunici ... Pana pe 1 septembrie, sau ma rog, pe'acolo pe undeva

[ms Bya de obs :*]

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 11 Iul 2008, 4:49 pm

vreau si eu filmul

va rooog

as citi cartea dar mi'e lene :)))
_________________

[sunt alexuk, sau rozatoarea, sau love me when i'm gone]

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 18 Iul 2008, 2:00 am

Pai il poti lua de pe DC++ .... Oricum iti recomand sa citesti cartea, este de 1000..000 de ori mai detaliata decat filmul... Si autoarea are un stil unic de a descrie, de a povesti si de a te atrage la mai mult citit....

_________________

My Fan-Fic:

Facing Bisexuality[ROMANTIC] - with Love^gives^me^wings

Forbidden Fruit [ROMANTIC]

Wahaha ... La bunici ... Pana pe 1 septembrie, sau ma rog, pe'acolo pe undeva

[ms Bya de obs :*]

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Vin 18 Iul 2008, 8:27 am

eu am avut in comp Interviu cu un vampir... dar citeam altceva atunci si... nu cred k o mai am :">

voi puneti toata cartea aici? O_O.
in orice caz...am citit ce ati pus momentan. Mi se pare prea marfa...descrierea,tot... modul in care povesteste,actiunea in sine... si ma face chiar curioasa de urmari.

:X

cînd mă uitam în ochii lui aveam senzaţia că mă aflu singur la capătul lumii... pe o plajă măturată de vînt. Nu se auzea nimic altceva decît vuietul surd al valurilor.

ador.:|
_________________

When you cried I'd wipe away all of your tears
When you'd scream I'd fight away all of your fears
And I held your hand through all of these years
But you still have
All of me...
_____________________________________________________

http://MusicIsFuel4Life.wikiforum.ro => my new forum \:D/
c'mon.avem nevoie de membri :| >:D<

Subiect: Re: Interviu cu un vampir Lun 21 Iul 2008, 4:53 pm

Cat timp e yna plecata va mai pun si yo
si da kata vom pune toata cartea..daca o citeste cineva..
________________________________________________________

― Da,
te rog, te rog continuă.

― Ei
bine, am vrut să
vînd plantaţiile. Nu vroiam să mai văd vreodată nici casa,
nici oratoriul. În cele din urmă, le-am arendat unei agenţii
care se ocupa de ele în locul meu, aşa încît să
nu fie nevoie să mă duc niciodată acolo, iar pe mama şi pe sora
mea le-am mutat într-una din casele din New Orléans.
Bineînţeles că n-am putut scăpa de fratele meu nici o clipă.
Nu mă gîndeam decît la trupul lui care putrezea în
pămînt. Era îngropat în cimitirul St. Louis
din New Orléans, iar eu făceam tot posibilul să-l ocolesc;
cu toate astea însă, mă gîndeam la el tot timpul. Beat
sau treaz, îi vedeam trupul putrezind în sicriu şi
nu suportam. Visam iar şi iar că mă aflam în capul scării,
ţinîndu-l de braţ, vorbindu-i cu blîndeţe,
îndemnîndu-l să se întoarcă în dormitor,
spunîndu-i cu blîndeţe că îl credeam, că trebuia
să se roage pentru mine să capăt credinţă. În acel timp,
sclavii de pe Pointe du Lac (asta era plantaţia mea) începuseră
să spună că îi vedeau fantoma pe verandă, iar
supraveghetorul nu-i mai putea stăpîni. Oamenii îi
puneau întrebări neplăcute surorii mele în legătură
cu întregul incident, iar ea a devenit isterică. Nu era
cu adevărat isterică. Pur şi simplu credea că trebuia să
reacţioneze astfel şi o făcea. Eu beam tot timpul şi stăteam cît
mai puţin acasă. Trăiam ca un om care ar fi vrut să moară, dar
nu avea curajul să-şi ia viaţa. Colindam de unul singur pe străzi
şi alei întunecate; îmi pierdeam cunoştinţa în
cabarete. Am evitat două dueluri mai degrabă din apatie decît
din laşitate şi îmi doream cu adevărat să fiu ucis. Atunci
am fost atacat. Ar fi putut fi oricine ―
invitaţia mea era
deschisă pentru marinari, hoţi, maniaci,
oricine. Dar a fost un vampir. M-a prins la numai
cîţiva paşi de uşa casei mele, într-o seară, şi m-a
lăsat aproape mort, cel puţin aşa credeam.

― Vrei
să spui că... ţi-a
supt sîngele? întrebă băiatul.

― Da,
zise vampirul rîzînd.
Mi-a supt sîngele. Aşa
se face de obicei.

― Dar
ai trăit, spuse
tînărul. Ziceai că te-a lăsat aproape mort.

― M-a
secat pînă la
un pas de moarte, ceea ce pentru el a fost suficient. M-au pus în
pat imediat ce m-au găsit, derutat şi neştiind absolut nimic din
ce mi se întîmplase. Presupun că mă gîndeam că,
în sfîrşit, băutura îmi venise de hac. De-acum mă
aşteptam să mor şi nu aveam chef să mănînc, să beau sau
să vorbesc cu doctorul. Mama a trimis după preot. Eu aveam
febră şi i-am spus acestuia tot, despre viziunile fratelui meu şi
despre ceea ce făcusem, îmi amintesc că m-am agăţat de
braţul lui, punîndu-l să jure de nenumărate ori că nu va
spune nimănui. „Ştiu că nu l-am omorît eu", i-am spus
în final. „Dar nu mai pot să trăiesc acum cînd el e
mort. Nu după felul cum m-am purtat cu el." „E ridicol",
mi-a răspuns el. „Bineînţeles că poţi să trăieşti.
Nu-i nimic în neregulă cu tine în afară de faptul că
cedezi în faţa plăcerilor. Mama ta are nevoie de tine, ca să
nu mai vorbim de sora ta. Cît despre fratele ăsta al tău, el
era posedat de diavol." Am fost atît de uluit cînd
l-am auzit, încît nici n-am putut să protestez.
Diavolul îl făcea să vadă viziuni, mi-a explicat el în
continuare. Diavolul era nestăpînit. Toată Franţa se afla
sub influenţa diavolului, iar Revoluţia fusese cel mai mare triumf
al său. Nimic nu l-ar fi putut salva pe fratele meu decît
exorcismul, rugăciunile şi postul, nişte oameni care să-l
ţină, în timp ce diavolul i se dezlănţuia în trup şi
încerca să azvîrle cu el în toate părţile.
„Diavolul l-a aruncat pe scară, e cît se poate de limpede",
a spus el. „Nu cu fratele tău ai vorbit în camera aceea, ci
cu diavolul". Ei bine, asta m-a înfuriat peste măsură.
Crezusem că ajunsesem la limită, dar nu era adevărat. A
continuat să-mi vorbească despre
diavol, despre
vrăjile făcute sclavilor şi despre alte cazuri de posedare din
alte colţuri ale lumii. Atunci m-am dezlănţuit. Am distrus tot în
cameră şi era cît pe-aci să-l omor.

― Dar
forţa ta...
vampirul...? întrebă băiatul.

― Îmi
pierdusem minţile, îi explică vampirul. Făceam lucruri pe
care nu le-aş fi făcut dacă aş fi fost sănătos. Totul mi se
părea acum confuz, vag şi fantastic. Dar îmi amintesc că
l-am împins pînă la uşa din spate, l-am fugărit prin
curte şi l-am prins lîngă zidul de cărămidă al bucătăriei,
de care l-am izbit cu capul de era să-l omor. Cînd m-am
potolit, în cele din urmă, extrem de epuizat, mi-a luat sînge.
Proştii. Dar altceva voiam să spun. Atunci mi-am înţeles
propria vanitate. Probabil că o văzusem reflectată în
preot. Atitudinea dispreţuitoare a acestuia faţă de fratele meu o
reflecta pe a mea; vorbăria lui superficială despre diavol;
refuzul lui de a accepta măcar ideea că ceva sfînt trecuse
atît de aproape.
_________________

Cu fiecare rând Un sentiment moare!

În ochii tăi râde MAREA!

Sunt Ana-Maria